... continuare din pagina anterioara
Procedura succesorală notarială
Procedura succesorală notarială se deschide, după caz, la cererea oricărei persoane interesate, a procurorului, precum şi a secretarului consiliului local al localităţii în raza căreia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu, dacă în succesiune există bunuri imobile.
În cazul decesului unei persoane care nu a avut ultimul domiciliu în ţară, procedura succesorală se poate îndeplini de notarul public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut bunurile cele mai importante ca valoare.
În cazurile prevăzute de lege sau la cererea celor interesaţi, notarul public, personal sau printr-un delegat, va face inventarierea bunurilor succesorale.
Inventarierea notarială se face numai cu acordul persoanei în posesia căreia se află bunurile ce au aparţinut defunctului.
În cazul în care, cu ocazia inventarierii, se găseşte un testament lăsat de defunct, acesta va fi vizat spre neschimbare de notarul public şi va fi depus în depozitul biroului său notarial.
În situaţia în care există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere a bunurilor, notarul public poate pune bunurile sub sigiliu sau le va preda unui custode special numit.
Sumele de bani, hârtiile de valoare, cecurile sau alte valori, găsite în timpul efectuării inventarului, se depun în depozitul notarial sau la o instituţie specializată.
În succesiunea unde există indicii că defunctul nu a avut moştenitori şi că aceasta urmează să fie declarată vacantă, notarul public poate încredinţa administrarea provizorie a bunurilor succesorale unui curator desemnat în acest scop, cu înştiinţarea prealabilă a autorităţii administrative.
Notarul public va comunica moştenitorilor legali, legatarilor şi, după caz, executorilor testamentari, măsurile de conservare luate cu privire la bunurile succesorale.
Notarul public stabileşte prin acte de stare civilă şi depoziţii de martori numărul şi calitatea moştenitorilor şi legatarilor, întinderea drepturilor acestora, iar prin înscrisuri sau prin orice alte mijloace de probă admise de lege, bunurile ce compun masa succesorală.
Acceptarea succesiunii, ca şi renunţarea se fac în termen de 6 luni de la data decesului.
În cazul existenţei unui testament găsit la inventar sau prezentat de partea interesată, notarul public procedează la deschiderea lui. Dacă testamentul este olograf sau mistic, se constată starea lui materială şi se întocmeşte un proces-verbal.
Procedura succesorală se finalizează prin emiterea certificatului de moştenitor sau de legatar, iar în cazul în care nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesită operaţiuni de durată, a certificatului de calitate de moştenitor.
În situaţia în care s-a instituit un executor testamentar, se va putea emite de notarul public şi un certificat constatator al acestei calităţi.
În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă şi eliberează un certificat de vacanţă succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii.
După emiterea certificatului de moştenitor, de legatar, de calitate sau de vacanţă succesorală, notarul public nu mai poate întocmi un alt certificat pentru acelaşi defunct, decât în situaţiile prevăzute de lege.
Certificatul de moştenitor face dovada deplină a calităţii de moştenitor şi a cotei părţi sau a bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească.
Potrivit reglementărilor legale în vigoare, moştenirea este supusă, în ce priveşte bunurile mobile, oriunde s-ar afla, legii naţionale a defunctului, iar în ce priveşte bunurile imobile şi fondul de comerţ, legii locului unde fiecare din aceste bunuri sunt situate.
Toate actele întocmite de notarii publici sunt supuse controlului judecătoresc.
În cazul în care, pentru valabilitatea în străinătate a actului notarial, este necesară supralegalizarea semnăturii şi sigiliului notarului public de Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Externe, misiunea diplomatică sau oficiul consular din România ale statului în care actul urmează a fi folosit, notarul public va pune în vedere părţilor obligaţia îndeplinirii acestei cerinţe. Cerinţa supralegalizării a fost parţial suprimată prin aderarea României prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, la Convenţia de la Haga, din 5 octombrie 1961. Pentru statele care au aderat la această convenţie formalitatea supralegalizării a fost înlocuită cu aplicarea apostilei Convenţiei de la Haga.
Statutul profesiei de notar public:
* notarul public este investit să îndeplinească un serviciu de interes public;
* notarul îndeplineşte acte de autoritate publică având forţa probantă prevăzută de lege, sub condiţia aplicării sigiliului şi semnăturii acestuia;
* notarul public poate fi considerat un specialist în probleme de drept civil, comercial şi al familiei;
* poate fi notar public cel care:
- are numai cetăţenia română, domiciliul în România şi are capacitatea de exerciţiu al drepturilor civile;
- este licenţiat în drept;
- nu are antecedente penale;
- se bucură de o bună reputaţie;
- este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei;
- a îndeplinit doi ani în funcţia de notar stagiar şi a promovat examenul de notar public sau a exercitat timp de cinci ani funcţia de judecător, procuror, avocat sau o altă funcţie de specialitate juridică şi dovedeşte cunoştinţele necesare funcţiei de notar public.
* notarul public are dreptul la onorariu.
* calitatea de notar public încetează:
- la cerere;
- prin pensionare;
- prin desfiinţarea biroului de notar public, în cazul constatării incapacităţii de muncă, urmată de neexercitarea, fără justificare, de titularul acestuia a profesiei în condiţiile legii;
- prin excluderea din profesie pentru abateri disciplinare, în cazul văditei sale incapacităţi profesionale, constatată în urma unor inspecţii repetate;
- pentru săvârşirea unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei, în cazul condamnării definitive.